În ultima perioadă zilele parcă s-au scrus atât de repede, încât parcă timpul se teme de mine. Probabil ptr. că instinctele primăveratice m-au cuprins sau nu ştiu. Mă simt lipsită de starea pe care ar trebui să o am , afară e cald dar eu sunt închisă în mine şi tristă. Am atâtea de făcut , însă nu am suficient timp ptr. ele , pe deoparte sunt axamenele şi pe alta sunt probele de aptitudini ptr. care mă pregătesc.
Sufletu-mi e pustit , am ajuns la limita în care sunt pe cale să sar pe orice piţipoancă , gradul de iraşcibilitate atinge cote mai mari decât cele obişnuite şi pot avea stări de narcisism sau impulsivitate.
Probabil că sunt pur şi simplu stresată, sau am nevoie d eodihnă , însă cum spunea şi tata ” am făcut lucrurile pe ultima sută de metri” , acum toate m ise adună şi cu greu o să le pot face faţă.
